Cookie Consent by FreePrivacyPolicy.com Suspendare Permis
 

Informații

Reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce

ATENȚIE !!!

NU se reduce perioada de suspendare - art. 104, alin. (2) O.U.G. nr. 195/2002

  1. Art. 104/2/a - dacă a cumulat, din nou, cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce.
  2. Art. 104/2/b - dacă sancțiunea contravențională complementară s-a dispus pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la:
    1. Art. 102/3/a - conducerea sub influenta băuturilor alcooliceconducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune;
    2. Art. 104/2/a - depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
    3. Art. 104/2/b - neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;
    4. Art. 104/2/c - efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile.
  3. Art. 104/2/c - Perioada de suspendare a fost majorată, conform legii:
    1. Art. 103/2 - într-un interval de șase luni de la data restituirii permisului de conducere, o nouă faptă prevăzută la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) sau art. 102 alin (4), perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârșirea faptei se majorează de drept cu încă 30 de zile.
    2. Art. 118/7 – nepredare permis de conducere în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care instanța a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
    3. Art. 103/9 - Accident rutier doar cu pagube materiale (tamponare) pe fondul :
      • Art. 102/3/a - conducerii sub influența băuturilor alcoolice;
      • Art. 101/3/d - circulația pe sens opus;
      • Art. 102/4:
        1. - depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime;
        2. - neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;
        3. - efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile.
  4. Art. 104/2/d - Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce este aplicată prin însumarea mai multor perioade de suspendare prevăzute de lege dintre care cel puțin una prevăzută de art. 102 alin. (3) sau art. 102 alin. (4) :
    • Art. 102/3
      1. - conducerea sub influenta băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune;
      2. - conducerea vehiculului cu deficienţe periculoase la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcţie;
      3. abrogat
      4. abrogat
      5. - depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.
      6. - deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasă pe vehiculele care nu au acest drept;
      7. - nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere sau depăşirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
      8. - circulaţia nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgenţă a autostrăzilor.
  5. Art. 102/4
    1. - depăşirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;
    2. - neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune;
    3. - efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă sau pe drumul expres, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulaţiei în sens contrar sensului de circulaţie, a circulaţiei sau traversării de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile.

ATENȚIE !!!

Se reduce cu 1/3 din perioadă - art. 104, alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002

Dacă solicitantul nu se află într-o anumită situație prezentată mai sus, cererea de reducere se va analiza din perspectiva îndeplinirii condițiilor generale cu privire la reducerea perioadei de suspendare, respectiv:

  1. Art. 104/1/a – a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, prevedere coroborată cu art. 106 - Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină susține, la cerere, testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație prevăzut la art. 104 alin. (1) lit. a) până în a 20-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. (test promovat în primele 20 de zile de suspendare la oricare SR din țară);
  2. Art. 104/1/b - a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.
Perioada de suspendare se reduce doar cu 1/3, respectiv:
  • - număr zile suspendare / 3 = zile reducere
  • - la o perioadă de suspendare de 30 de zile se reduc 10 zile (30 – 10 zile reduse = 20 de zile de executat) 30/3 = 10;
  • - la o perioadă de suspendare de 60 de zile se reduc 20 zile (60 – 20 zile reduse = 40 de zile de executat) 60/3 = 20;
  • - la o perioadă de suspendare de 90 de zile se reduc 30 zile (90 – 30 zile reduse = 60 de zile de executat) 90/3 = 30;
  • - la o perioadă de suspendare de 120 de zile se reduc 40 zile (120 – 40 zile reduse = 80 de zile de executat) 120/3 = 40;
  • - la o perioadă de suspendare de 150 de zile se reduc 50 de zile (150 – 50 zile reduse = 100 de zile de executat) 150/3 = 50.